Detoxifierea ficatului, primul pas pentru slăbire sănătoasă

Importanța ficatului pentru tine

Nu știu multe despre tine, dar, dacă citești acest articol, știu că vrei să fii sănătos și în cea mai bună formă. Probabil că ți-ai dat seama până acum că asta depinde în primul rând de tine, și abia pe urmă de doctori. Felicitări! Șansele tale să fii sănătos și ai o viață de care să te bucuri până la capăt sunt mult mai mari decât ale majorității oamenilor.

Despre detoxifierea organismului am mai vorbit. Astăzi vom vorbi despre ficat, care este importanța lui pentru tine, și cum îl poți îngriji și ajuta să se regenereze.

Printre organele care își fac în mod tăcut treaba clipă de clipă pentru ca tu să te poți bucura de viață este și ficatul tău. Este probabil cea mai mare uzină din organismul tău, unică prin multitudinea de funcții pe care o are.

Funcțiile ficatului

Ficatul este cel mai mare organ al corpului tău. Este localizat în partea dreaptă a abdomenului, sub coaste, și cântărește 1,5-2 kg. Are peste 500 de funcții. Da, ai citit bine: ficatul are peste 500 de funcții, esențiale pentru viața ta. El sintetizează substanțe vitale pentru corp, și are un rol important în detoxifierea corpului.

Deoarece are atât de multe funcții, niciun aparat inventat de om nu poate înlocui ficatul. Există inimi artificiale, sau aparate de dializă care înlocuiesc funcțiile rinichilor, dar nu există un aparat care să poată face ceea ce face ficatul.

Iată câteva funcții ale ficatului:

  • Produce bila, care are rol esenția în digestia grăsimilor
  • Transformă proteinele, glucidele, grăsimile pentru a le face utilizabile de către celule
  • Sintetizează colesterolul, fosfolipidele, lipoproteinele și lipidele
  • Stochează rezervele de glicogen (zaharuri) ale corpului, alături de mușchi
  • Neutralizează toxinele și corpii străini din organism
  • Depozitează vitaminele liposolubile A, D, E, K și B12.
  • Metabolizează alcoolul
  • Sintetizează, activează sau inactivează o serie de hormoni

Cele de mai sus nu sunt toate funcțiile ficatului, ci doar o parte dintre ele. Le-am enumerat ca să îți dai seama cât de important este ficatul tău pentru tine.

Ficatul tău, ca și tot corpul tău de fapt, funcționează perfect. Își îndeplinește toate funcțiile fără greșeală, fără ca tu măcar să știi despre asta. Din cauza asta, tu ai impresia că poți să faci orice îți place, și totul va merge perfect în continuare. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa.

Am nevoie de detoxifierea ficatului?

”Păi nu spuneai că tot corpul funcționează automat și perfect, și ficatul la fel? De ce m-ar interesa ce funcții are ficatul, dacă el oricum își face treaba singur?”

Corpul tău funcționează perfect, și are mecanismele lui de curățare și regenerare. Dar, ca orice mecanism, are nevoie de ”întreținere periodică”, pentru a funcționa perfect. O parte din această întreținere periodică necesară pentru corpul tău este detoxifierea.

Printre altele, ficatul tău neutralizează toxinele, deci hai să îl comparăm cu un filtru de apă. Să zicem că ai două filtre de apă identice. Pe unul îl pui pe o țeavă pe care curge o apă perfect pură, fără niciun fel de impuritate mecanică (nisip, mâl, rugină) sau chimică. Pe altul îl pui să filtreze o apă mâloasă și plină de chimicale. Pentru un scurt timp, din ambele filtre va ieși o apă curată, pe care o vei putea bea liniștit. Dar filtrul care va filtra apa mâloasă se va îmbâcsi rapid și fie nu va mai lăsa apa să treacă prin el, fie calitatea apei filtrate va scădea mult.

Ficatul tău e la fel ca un filtru. Dacă introduci în corp cât mai puține substanțe toxice pe care ficatul tău trebuie să le neutralizeze, el își poate face treaba foarte bine pentru mult timp. Asta înseamnă o stare bună pe care tu o ai, și pe care o meriți, pentru că ai grijă de sănătatea ta.

Dacă nu ești atent și introduci în corp cantități mari de substanțe care generează toxine în organism, ficatul tău va fi suprasolicitat și nu va putea face față pentru mult timp, la fel ca filtrul montat pe o apă murdară. Pentru că ficatul tău nu va mai funcționa la capacitate maximă, vei ajunge să nu te mai simți bine și să ai tot felul de simptome cum ar fi: oboseală cronică, balonare, dureri de cap, dezechilibre hormonale, depresie, creștere în greutate.

Da, corpul și ficatul funcționează perfect și corect, într-un mediu ideal sau aproape de ideal. Dar mediul în care trăim noi acum e departe de a fi pur. Aerul este poluat, alimentele noastre au tot felul de aditivi chimici. Pe lângă asta, mulți dintre noi ne supraalimentăm din cauza stresului, și ficatul are de procesat cantități foarte mari de grăsimi și zahăr. Nu depinde doar de ficat cât de bine își face treaba, depinde și de tine în ce condiții lucrează și la ce efort îl supui. Deci, ce părere ai, are nevoie ficatul tău de puțin ajutor din partea ta? Dacă încă nu ești sigur că da, citește în continuare. 

Semne că ficatul tău nu mai funcționează bine

Cum îți dai seama că ficatul tău ”a obosit”? Dacă ai simptomele de mai jos, probabil ficatul tău nu mai funcționează atât de bine cum ar trebui:

  • Balonare și flatulență
  • Reflux acid și arsuri gastrice
  • Constipație
  • Incapacitatea de a slăbi
  • Tensiune arterială mare
  • Irascibilitate, anxietate, depresie
  • Nivel crescut al trigliceridelor în sânge
  • Urină închisă la culoare ​​​​​​​
  • Cuperoză
  • Oboseală cronică
  • Lipsa poftei de mâncare

Din fericire, poți să îți ajuți ficatul să se regenereze. Există mai multe feluri prin care îți poți detoxifia ficatul, și vom discuta câteva dintre ele în continuare. 

Regenerarea ficatului

Detoxifierea ficatului se bazează pe capacitatea lui de a se regenera. Orice organ are o anumită capacitate de regenerare. Ficatul e chiar un fel de campion printre celelalte organe, pentru că se poate regenera chiar și atunci când a mai rămas doar 25% din el. 

Totuși, regenerarea nu înseamnă că el se reface perfect. Țesutul hepatic creat prin regenerare nu mai este la fel de funcțional ca și țesutul original. De aceea, este de preferat să îți îngrijești ficatul constant, pentru a nu-i produce daune majore.

Ce înseamnă detoxifierea ficatului?

Când spun detoxifierea ficatului mă refer la un program în care îi dai ocazia ficatului tău să se refacă și să se regenereze. Cum? Fie că renunți o perioadă la alimentele și chimicalele care îl suprasolicită, fie că te hrănești cu mai multe alimente care ajută ficatul să se refacă, fie că le faci pe amândouă în același timp.

Concret, un program de detoxifiere a ficatului este o perioadă în care faci cel puțin unul din următoarele lucruri:

Reduci cantitatea de proteine animale, grăsimi și zahăr pe care le mănânci

Atunci când faci asta, ficatul tău nu mai este atât de solicitat pentru a le procesa, și îi dai ”timp de odihnă”, în care el se poate regenera.

Reduci (ideal la zero) cantitatea de chimicale pe care le introduci în corp prin alimentație

Poți scădea cantitatea de chimicale pe care le mănânci renunțând o perioadă la alimentele procesate din magazine, și alegând alimente naturale / bio. Fii atent inclusiv la legumele și fructele pe care le mănânci, pentru că și acelea, chiar dacă le cumperi din piață, pot conține chimicale. Soluția e să ai surse de încredere pentru legume și fructe, care nu folosesc chimicale, sau să le cumperi din magazinele de alimente bio.

Un alt mod în care poți scădea cantitatea de chimicale care îți intră în corp este să bei o apă bine filtrată, fără chimicale în ea.

Aerul este un alt element la care e bine să ai grijă. Cu cât respiri un aer mai pur, cu atât mai puține toxine introduci în corp și acesta va funcționa mai bine. 

Hrănești ficatul cu substanțe care îl ajută să se regenereze 

Anumite substanțe ajută ficatul să se regenereze sau să rămână în stare de funcționare optimă. Cu cât mănânci mai multe asemenea alimente atunci când vrei să îți detoxifici ficatul sau chiar și în restul timpului, cu atât mai bine. 

Mai jos ai o listă scurtă cu alimentele care îți hrănesc și îți regenerează ficatul. Dacă vrei să afli de ce și cum te ajută fiecare dintre ele vom publica în curând un articol detaliat pe tema aceasta în curând.

Alimentele care au grijă de ficatul tău:

  • Legume cu frunze verzi: spanac, mangold, kale, frunze de păpădie, rucola, cicoare etc.
  • Afine, ciocolată neagră, măsline, prune
  • Usturoi
  • Grapefruit, portocale, lămâi  
  • Sfeclă și morcovi 
  • Ceai verde
  • Castravete amar
  • Avocado
  • Mere
  • Ulei de măsline
  • Quinoa, mei, hrișcă
  • Legume crucifere: broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, varză, lucernă
  • Nuci
  • Turmeric

Thrive Leads Shortcode could not be rendered, please check it in Thrive Leads Section!

De ce să faci detoxifierea ficatului

Ideal ar fi să mâncăm zi de zi doar alimente sănătoase, naturale, și să evităm alimentele procesate, zahărul, aditivii alimentari, alcoolul, și toate celelalte lucruri pe care ne-am obișnuit să le consumăm. Dacă am face asta, probabil nu ar mai fi nevoie de o perioadă specială în care să detoxifiem ficatul.

Dar, trebuie să recunoaștem că pentru majoritatea dintre noi e foarte greu să avem o dietă 100% din alimente organice, să nu consumăm dulciuri, grăsimi saturate și alimente procesate, alcool, și să nu locuim în medii poluate. De aceea e foarte important ca, periodic, să îi dăm ficatului ocazia să se regenereze, să se detoxifice, pentru a-l ajuta să revină din nou la o stare de funcționare cât mai bună.

Atunci când faci un program de detoxifiere a ficatulu, efectele sunt multiple. După un proces de regenerare a ficatului:

  • vei avea mai multă energie,
  • vei avea o minte mai clară,
  • vei avea o digestie mai bună,
  • vei avea aproape sigur mai puține kilograme și mai puțini centimetri în talie.

Detoxifierea ficatului, primul pas pentru o slăbire sănătoasă

Sigur ai observat mai sus că am spus că detoxifierea ficatului te poate ajuta să slăbești. De ce? Ce legătură are asta slăbirea cu ficatul? Are o mare legătură, deoarece:

  • Ficatul este responsabil de metabolizarea grăsimilor
  • Ficatul secretă unul dintre hormonii responsabili cu arderea grăsimilor, IGF
  • Toți cei 6 hormoni care provoacă arderea grăsimilor funcționează prin intermediul ficatului
  • 80% din funcția tiroidiană are loc prin intermediul ficatului. Hormonii tiroidieni devin activi numai după trecerea lor prin ficat. Hormonii tiroidieni reglează viteza metabolismului celular. Atunci când ai deficit de hormoni tiroidieni, te îngrași pe tot corpul, în mod uniform. E important ca ficatul tău să își facă treaba bine. Altfel, deși tiroida ta secretă hormoni suficienți, aceștia nu ajung să acționeze în corp pentru că ficatul tău nu îi activează.

De aceea, atunci când ficatul tău funcționează optim, vei arde grăsimile mult mai bine și astfel îți vei putea păstra silueta și greutatea ideală. Atunci când ficatul funcționează sub capacitatea optimă, grăsimile sunt metabolizate mai greu și ai șanse mult mai mari să te îngrași sau să ții cure de slăbire fără să ai rezultate foarte bune.

Cele de mai sus sunt câteva argumente care sper să te convingă să îți îngrijești ficatul cât mai bine. Doar tu ai de câștigat din asta. Te vei simți mult mai bine atunci când ficatul tău funcționează optim. Iar dacă vrei să slăbești și nu ai grijă să îți detoxifici ficatul în primul rând, eforturile tale nu vor avea succesul pe care ți-l dorești.

Metode de detoxifiere a ficatului

Există mai multe moduri de a-ți detoxifia ficatul, dintre care îți prezint mai jos câteva.

Programul de 14 zile al lui Dr. Eric Berg

Acest program de regenerare a ficatului este numit Liver Enhancement de către creatorul lui, Dr. Eric Berg. Programul durează 14 zile, și presupune să faci următoarele:

  • Mănânci multe legume crude, în special verdețuri
  • Mănânci doar anumite fructe, iar cantitatea de fructe nu depășește 1/3 din cantitatea de legume pe care o mănânci
  • Nu mănânci proteine animale și grăsimi animale, decât foarte puțină brânză de vaci sau iaurt degresat
  • Mănânci nuci și semințe înmuiate peste noapte în apă
  • Renunți la orice alimente amidonoase sau făinoase pe durata programului
  • Renunți la cafea, zahăr, sucuri de fructe și fructe uscate
  • Bei de 3 ori pe zi un suc obținut din apă, suc de merișor neîndulcit, suc de lămâie și oțet de mere
  • Folosești un supliment pe bază de legume crucifere pe durata programului

Programul poate fi ținut și mai mult de 14 zile.

Este un program pe care l-am făcut de mai multe ori și îl voi mai face. Ți-l recomand și ție, mai ales dacă vrei să slăbești și ai nevoie de un start bun. Găsești mai multe informații despre acest program în articolul Detoxifierea ficatului în 14 zile.

Cura de 3 zile cu vișine

Acest program e cel mai simplu de explicat. Pentru trei zile nu mănânci altceva decât vișine, și bei apă.

De ce ajută vișinele ficatul să se regenereze?

Vișinele conțin zaharuri, substanțe tanoide, proteine, pectine, acizi organici, săruri minerale și vitamine. Au efecte terapeutice, contribuind la întârzierea procesului de îmbătrânire prin îmbunătățirea compoziției chimice a sângelui. Mai participă și la ameliorarea sau chiar vindecarea bolilor renale, hepatice, diabetice, cardiovasculare și la atenuarea stresului psihic și anemiei.

Vișinele au niște enzime care sunt foarte propice pentru a readuce la viață ficatul și a stopa procesele cirotice. La acest proces contribuie și conținutul mare de vitamina C.

Efecte rapide de îmbunătățire a analizelor se constată la hepatita B. Doar regimul cu vișine nu vindecă hepatita B, dar diminuează semnificativ efectele instalate. Dacă cura este însoțită și de corectarea emoțiilor specifice afecțiunii, gelozie și invidie, sunt șanse de dispariție a virusului.

Cura cu infuzie de frunze de măslin

Atunci când ne gândim la măslin primul lucru care ne vine în minte este produs extraordinar făcut din acesta - uleiul de măsline extra virgin. Dar, cu secole în urmă, locuitorii din zona mediteraneeană au înțeles că măslinul conține secrete ascunse. Aceste ingrediente active unice care îmbunătățesc sănătatea generală a celor care o consumă nu sunt ascunse în fructul copacului de măslin ci în frunzele acestuia.

Frunzele de măslin conțin polifenoli unici, molecule cu mai multe caracteristici diferite. Cea mai importantă find oleuropeina. Folosind o procedură numită hidroliză, se extrag 4 elemente fundamentale pentru sănătatea corpului nostru din această moleculă:

  • Acid elenolic
  • Rutin
  • Tirozol
  • Hidroxitirozol

Oleuropeina și polifenolii enumerați mai sus sunt 97% biosolubili și aproape 100% biocompatibili. Infuzia de frunze de măslin are efecte benefice în reglarea nivelului glicemiei, trigliceridelor, ajută la combaterea bolilor de ficat și a sindromului metabolic. 

La extragerea infuziei de frunze de măslin, contează foarte mult procesul prin care aceasta se face. În funcție de asta, infuzia va avea mai multe sau mai puține substanțe active. De aceea, nu toate infuziile de frunze de măslin sunt la fel de eficiente.

Vom dedica un articol detaliat beneficiilor infuziei de frunze de măslin, pe care te invit să îl citești în curând. Dacă vrei o infuzie de frunze de măslin de calitate, îți recomand Olife.

Regimul de detoxifiere a ficatului a lui Dr. Josh Axe

Dr. Axe este unul dintre cei mai cunoscuți doctori naturopați la acest moment. El propune o metodă de detoxifiere a ficatului în 6 pași:

  1. Elimină alimentele toxice din dieta ta
  2. Bea suc proaspăt de legume
  3. Mănâncă multe alimente bogate în potasiu
  4. Fă o clismă cu cafea 
  5. Ia suplimenți cu armurariu, păpădie și turmeric
  6. Mănâncă ficat sau ia suplimente cu extract de ficat de vită

Găsești toate detaliile despre metoda de detoxifiere a Dr. Axe aici: https://draxe.com/liver-cleanse/

Eliminarea pietrelor de la ficat și fiere prin metoda Dr. Moritz

Andreas Moritz este un cunoscut terapeut naturist german, specializat in iridiologie, medicină tradițională indiană Ayurveda și shiatsu, și autorul a multe cărți în domeniul terapiilor complementare. Una dintre aceste cărți se numește ”Scapă de pietre la ficat și fiere”, și o poți găsi tradusă în limba română, la editura Benefica.

În această carte, Andreas Moritz subliniază rolul important pe care îl are ficatul în organism, arată cum o funționare slabă a ficatului este cauza a numeroase boli, și dă o metodă prin care se poate restabili buna funcționare a ficatului prin eliminarea calculilor biliari (pietrele de la ficat și fiere).

Unul dintre produsele principale ale ficatului este bila. Conform lui Moritz, aceasta are mai multe roluri importante. Bila ajută la:

-digestia grăsimilor, calciului și alimentelor proteice

-menținerea nivelurilor normale de grăsime din sânge

-eliminarea toxinelor din ficat

-menținerea echilibrului acid alcalin în intestine

-distrugerea microbilor din colon

Ficatul ar trebui să producă 1-1,5 l de bilă pe zi. Dacă nu produce bilă suficientă, vor fi probleme cu digestia alimentelor, eliminarea reziduurilor și detoxifierea sângelui.

Cum ajunge ficatul să nu mai producă bilă suficientă? Prin înfundarea treptată a canalelor biliare din interiorul ficatului cu calculi (pietre) formați 90-95% din colesterol. Pe măsură ce se formează tot mai multe asemenea pietre în interiorul ficatului, canalele prin care bila ar trebui să curgă spre vezica biliară devin din ce în ce mai înfundate. Astfel în vezica biliară ajunge din ce în ce mai puțină bilă care să fie apoi vărsată în intestin pentru a-și îndeplini funcțiile. tk imagini calculi hepatici

Problema cu calculii intrahepatici este că nu sunt vizibili la radiografii sau ecografii, deoarece sunt compusi peste 90% din colesterol. De aceea, la analizele normale nu vei afla că ai pietre la ficat, deși ele s-ar putea să fie acolo, și uneori chiar în număr mare. Abia când ficatul este aproape plin cu asemenea pietre formate din grăsime condensată, vei afla de la analize că ai ”ficat gras”.

Soluția pe care o propune Andreas Moritz este curățarea periodică a ficatului de aceste pietre. Astfel, ficatul este menținut într-o stare de funcționare foarte bună.

Cum se face această curățare a pietrelor de la ficat?

Metoda constă în a bea un amestec de ulei de măsline amestecat cu suc de lămâie sau grapefruit. Atunci când bei acest amestec, are loc o eliberare puternică a bilei din ficat și vezica biliară. Aceasta se întâmplă deoarece corpul trebuie să digere brusc o mare cantitate de grăsimi, și atunci ficatul eliberează rapid toată bila de care este capabil.

Acest flux masiv de bilă duce cu el afară din ficat toxine, pietre din colesterol din ficat, și pietre calcifiate din vezica biliară, dacă există. Procesul este ajutat și de folosirea câtorva doze de sare amară, care destind căile biliare, permițând astfel pietrelor să iasă mai ușor și să ajungă în tractul intestinal, de unde sunt apoi eliminate.

Vei găsi toate detaliile despre eliminarea pietrelor de la ficat și bilă în articolul special dedicat acestei metode, pe care îl vom publica în curând.

Pachete de suplimente pentru detoxifierea ficatului

Pe lângă metodele de detoxifiere a ficatului de mai sus, există și diferite pachete de suplimente alimentare pentru detoxifierea ficatului. Acestea sunt concepute de către diferiți terapeuți sau diferite firme, pentru a te ajuta să îți detoxifici ficatul în cel mai ușor mod.

Acum s-ar putea să spui: ”De ce nu ai spus așa de la început? Dacă știam că există pastile pentru detoxifierea ficatului, nu mai citeam până aici!”

În primul rând, trebuia să înțelegi cât de important e ficatul pentru tine, ce beneficii poți avea dacă îl îngrijești, și ce pericole te pot aștepta dacă nu îl menții în stare perfectă de funcționare.

Apoi, e important să știi ce alimente te pot ajuta să îți detoxifici ficatul, pentru ca să le poți folosi cât mai des în alimentația ta.

Suplimentele sau pachetele de suplimentele care sprijină regenerarea ficatului ar fi cel mai bine să le folosești împreună cu un regim alimentar care ajută ficatul. Ele își vor face treaba și dacă nu îți schimbi alimentația, dar efectele nu vor fi atât de puternice. Dacă iei suplimente pentru detoxifierea ficatului, dar continui să mănânci alimente ultraprocesate, e ca și cum cu o mână ai scoate toxine în ficat, iar cu altă mână ai pune toxine în ficat. 

În scurt timp vom publica articole despre suplimentele pe care le poți folosi pentru detoxifierea ficatului.

Tu când faci detoxifierea ficatului?

Sper că te-am convins că detoxifierea ficatului e mai mult decât o idee bună. Dacă vrei să fii în formă maximă, să previi sau să scapi de o grămadă de probleme de sănătate, e vital să îți îngrijești ficatul.

Propunerea mea pentru tine acum este: alege oricare dintre tipurile de detoxifiere a ficatului pe care le-am prezentat, și programează-ți o perioadă de regenerare a ficatului. Pregătește-ți alimentele și suplimentele necesare dinainte, și apoi începe la data stabilită.

La începutul perioadei de detoxifiere a ficatului, notează-ți starea de la care pleci. Notează cum stai la câțiva parametri cum ar fi: greutate, centimetri în talie, calitatea somnului, calitatea digestiei, nivelul de energie, claritatea mentală, cum stai cu poftele.

Pe parcursul perioadei de regenerare a ficatului, sau la sfârșitul acesteia, notează din nou cum stai cu fiecare dintre parametrii pe care i-ai urmărit. Aproape sigur vei vedea îmbunătățiri la majoritatea lor. Doar măsurându-ți rezultatele vei putea să realizezi cât de benefică este detoxifierea ficatului pentru tine și să ai motivația să o faci din nou și altă dată.

Un exemplu despre cum m-am simțit eu în timpul unei detoxifieri a ficatului, și ce rezultate am obținut, poți citi în articolul Cum mi-am detoxificat ficatul primăvara asta.

Ai terminat prima detoxifiere a ficatului și ești fericit de rezultat? Gândește-te când o vei face pe următoarea. Nu există o regulă cât de des ar trebui să o faci. Doar tu poți stabili, în funcție de cum ai vrea să te simți și care este starea ta fizică actuală. Poți să o faci de 2-3 ori pe an, sau chiar si o dată la două luni. Oricum, cel mai important e să o faci prima dată, pentru că după aceea vei vrea să o repeți. 

Dacă ai întrebări, sau vrei să ne spui cum ai făcut tu detoxifierea ficatului și ce rezultate ai obținut, scrie un comentariu. Iar dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l ca să îl citească și prietenii tăi. 

Thrive Leads Shortcode could not be rendered, please check it in Thrive Leads Section!

>