Manifestul Wellnessist

Da-mi voie să îți spun o poveste. E o poveste inspirată din fapte reale. Ar putea fi viața celor mai mulți dintre oameni. Ar putea fi chiar viața ta.

Ai primit un cadou când te-ai născut - corpul tău

Când ai venit pe lume, ai primit un dar. Acesta este corpul tău, vehiculul care te poartă pe drumul vieții. Pentru că suntem într-o poveste, imaginează-ți că e calul tău cu aripi.

Copilăria

La inceput, te joci cu mânuțele și picioarele tale ca și când ar fi separate de tine. Apoi, începi să îți descoperi corpul. Mergi de-a bușilea, apoi te ridici în picioare și faci stângaci primii pași. Datorită corpului, poți vedea, auzi, mirosi, apuca lucruri, poți să mergi, să alergi, să experimentezi o infinitate de senzații.

Zi după zi, corpul tău crește și devine din ce în ce mai puternic. Ajungi treptat să îl cunoști și să îl folosești atât de bine încât orice vrei să faci nu-ți mai cere nici un efort. Curând, ești atât de conectat cu el încât deja simți că tu ești corpul tău.

Adolescența

Corpul tău îți aduce senzații noi. Primii fiori pe care îi simți când vezi un băiat frumos sau o fată frumoasă, primul sărut, știi tu … Pentru tine începe să conteze din ce în ce mai mult cum arată corpul tău și cum arată corpul altora. Vrei să fii atractiv(ă) și placut(ă) de către ceilalți.

Maturitatea - apogeul corpului tău

Ai ajuns la maturitate. Ai 21-25 ani. Corpul și-a finalizat procesul de creștere, de “construcție”. Ai la îndemână cel mai puternic instrument din lume, la capacitatea lui maximă. Corpul tău.

Simți că totul e posibil și că lumea e a ta.

Începi să îți croiești propriul drum în viață. În sfârșit, ești pe cont propriu. Muncești mult, te distrezi la maxim, faci ce vrei. Nopțile albe urmate de zile de muncă pline nu sunt o problemă.

Îți place viața și vrei să storci și ultima picătură de plăcere din ea. ”Bateriile” tale te țin cât vrei tu. Simți că ești nemuritor și vei rămâne veșnic tânăr. Dar este oare chiar așa?

Pană în acest moment, natura și-a urmat cursul firesc, iar acesta a fost în favoarea ta.

Până acum corpul tău a crescut continuu și a ajuns la maximul potențialului său. Poți să faci aproape tot ce îți dorești. Ai la dispoziție energie și potențial ca să îți îndeplinești orice vis.

Pentru că totul a mers perfect până acum, nu ești pregătit pentru ceea ce urmează.

Declinul - ce nu știi că se întâmplă în corpul tău

Fără să îți dai seama, după ce treci de vârsta de 25 de ani, corpul tău începe să se degradeze. La început procesul este lent și de aceea nu îl observi. Apoi el devine din ce în ce mai accelerat și asta se vede și se simte.

Acum, timpul se scurge în defavoarea ta

Oprește-te o clipă. Privește în jur. Vei vedea continuarea poveștii …

Cum arată viitorul

Privește oamenii de peste 30 de ani. Vei observa că majoritatea:

  • Nu mai au așa multă energie, încep să arate obosiți.
  • Nu mai sunt atât de supli, mulți au început să aibă burtă.
  • Pielea nu le mai este la fel luminoasă.

Privește oamenii de peste 40 de ani:

  • Mulți dintre ei sunt grași sau obezi
  • Sunt obosiți, stresați
  • Majoritatea au câteva boli cronice. În top sunt bolile cardiovasculare și bolile metabolice – exces de grăsime, diabet, tulburări digestive.
  • Nu mai arată la fel de bine ca la 20 si ceva de ani, parcă pe unii nici nu îi mai recunoști.

Ce vezi la cei peste 50 de ani?

  • Deja arată bătrâni majoritatea.
  • Muncesc, dar nu mai au aceeași energie.
  • Cei mai mulți suferă de mai multe boli.
  • O parte dintre ei deja au avut o intervenție chirurgicală serioasă
  • Corpul lor îi chinuie mai mult decât le aduce bucurii. Mușchii parcă se topesc, articulațiile scârțâie, oasele îi dor. Obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare îi macină încet dar sigur. Fac tot ce le stă în putință să se vindece de o boală numai ca să o ia de la capăt în scurt timp cu alta.

Nimeni nu își dorește o astfel de viață, dar totuși asta este povestea majorității oamenilor.

Majoritatea oamenilor se bucură de viață 40-45 de ani după care se chinuie.

Organismul lor care părea că va rămâne veșnic tânăr și plin de energie i-a păcălit. Cu fiecare an ce trece se rostogolesc pe panta degradării fizice din ce în ce mai repede.

Au din ce în ce mai puțină energie, din ce în ce mai puțină poftă de viață și din ce în ce mai multe dureri care îi sâcâie. Corpul suplu și fața tânără și luminoasă sunt istorie.

Atunci când se îmbolnăvesc, li se prescriu medicamente pe care le iau în speranța că vor redeveni la fel de tineri, frumoși si plini de viață cum erau cândva. Durerea dispare un timp, apoi răbufnește și mai puternic, în același loc sau în altă parte.

Nu le place, dar se uită în jur și văd că și ceilalți oameni se chinuie la fel ca ei. Și atunci cred că așa e normal.

Tu ce viitor îți dorești?

Tocmai ai aruncat o privire în viitorul tău și al celorlalți oameni. Știi cam cât te poți aștepta să trăiești și ce fel de viață te așteaptă dacă faci ce fac majoritatea oamenilor.

Dacă ești încă tânăr și te uiți la cei mai în vârstă decât tine, îți place ce vezi? Dacă ai deja peste 30, 40 sau 50 de ani ești mulțumit de cum te simți și cum arăți? Sau ai prefera să schimbi partea a doua a poveștii? Pentru că despre asta vom vorbi în continuare.

Noi credem că se poate și altfel.

Noi credem că poți să alegi cum vrei să îți trăiești viața în continuare. Pentru că există și o altă variantă de viitor pe care poți să o trăiești, dacă vrei.

Să începem cu partea plină a paharului.

Trăim mai mult decât au trăit vreodată oamenii în istorie

Vestea bună e că noi trăim acum mult mai mult decât strămoșii noștri. Speranța de viață medie la începutul secolului 20 (conform O.M.S.) era de 30-40 de ani. Speranța de viață actuală este de:

  • 83 de ani in Japonia
  • aproape 74 de ani in Romania.

Știința și medicina, împreună cu condițiile mult mai bune de igienă și viață din timpurile moderne ne ajută să trăim mult mai mult decât strămoșii noștri, ceea ce e excelent. 

Dar ... dacă trăiești 90 de ani în loc de 50, doar ca să te chinui în ultimii 40 de ani de viață cu diverse probleme de sănătate, asta e ceea ce îți dorești când ți se spune “La mulți ani !” de ziua ta? E un pas înainte, sunt de acord, dar se poate mult mai bine.

Manifestul Wellnessist

Cum ar fi să trăim și mult, dar și bine? Cum ar fi să te poți bucura de viață la fel de mult și după 40-45 de ani? Exact, ar fi super! Aceasta este convingerea noastră:

Poți să trăiești și mult și bine. Poți să te bucuri de viață la fel de mult și atunci când majoritatea oamenilor deja suferă de tot felul de boli și li se pare că așa e firesc.  

Noi credem că etapa următoare în îngrijirea sănătății este să reușim să trăim și a doua parte a vieții cu la fel de multă bucurie ca și tinerețea.

Suntem convinși că se poate și suntem dedicați să reușim asta pentru noi, și să ajutăm cât mai mulți oameni să aibă o sănătate cât mai bună și să se poată bucura de viață, până la cele mai înaintate vârste.

Scopul nostru este să îți oferim toate informațiile și produsele de care ai nevoie pentru ca tu să rămâi în cea mai bună formă, orice vârstă ai avea.

Principiile noastre sunt:

1. Poți să trăiești și mult și bine

Corpul tău are un potențial de autoregenerare și vindecare foarte mare. Dacă îl îngrijești corect, poți să îți păstrezi tinerețea, sănătatea și frumusețea mult mai mult decât majoritatea oamenilor. Nu vei deveni nemuritor, dar vei avea o viață mult mai frumoasă.

Gândește-te, cum ar fi ca în loc să te chinuie bolile de la 50 la 90 de ani, tu să te bucuri de o sănătate bună care să îți permită să faci ceea ce îți place? E aproape ca și când ți s-ar oferi o a doua viață.

Ce trebuie să faci pentru asta? Începe chiar acum să îți îngrijești corpul cât mai bine. De asta depinde cât de mult te vei bucura de viață de acum înainte.

Cum să îți îngrijești corpul? Bazează-te pe noi, suntem pasionați de asta și îți vom oferi soluții pe care tu trebuie doar să le aplici și să te bucuri de un corp sănătos, indiferent de vârstă.

2.Viitorul depinde de tine. Suferința e opțională 

Poți să alegi să trăiești și mult, și bine. Suferința prin care trec cei mai mulți oameni în a doua parte a vieții poate fi evitată sau redusă foarte mult.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți asumi responsabilitatea pentru sănătatea ta. Depinde în primul rând de tine cum te vei simți mâine, peste o lună, sau peste 10 ani.

Să mergi la medic doar atunci când te doare ceva și să te aștepți ca niște pastile să te facă să te simți perfect nu e suficient. Medicii și alți terapeuți te ajută cu tot ce pot. Dar dacă ajungi la ei când deja corpul tău este foarte degradat, nu te poți aștepta la minuni.

Tu trebuie să fii cel mai preocupat de sănătatea ta. Medicii sau terapeuții sunt niște ajutoare pe care tu le ai și de care vei beneficia mult mai mult atunci când previi bolile. Dacă vrei să îți păstrezi sănătatea trebuie să faci mai mult. Trebuie să previi bolile și să îți construiești sănătatea. Pentru că ...

3. E mult mai plăcut și mai ieftin să previi bolile decât să le tratezi

Când aștepți până când te îmbolnăvești înainte să mergi la medic, deja ai ajuns să suferi. Pe lângă asta, trebuie să plătești și costurile asistenței medicale și a medicamentelor. 

Atunci când faci acțiuni de prevenire a bolilor și menținere a sănătații, vei plăti niște bani și vei face niște efort, înainte să te doară ceva. Vei cumpăra mai atent mâncarea, vei fi atent ce apă bei, vei face mișcare, vei folosi uneori suplimente alimentare. Toate astea costă bani sau energie. Dar costă mult mai puțin decât te vor costa medicamentele și asistența medicală dacă ajungi să te îmbolnăvești. În plus, dacă faci ceva din cele de mai sus, te vei simți mai bine decât majoritatea oamenilor.

În primul caz, plătești mai mult, și suferi. În plus, nu se știe dacă îți vei putea recupera sănătatea.

În al doilea caz, faci puțin efort, și cheltuiești niște bani. Dar te simți mult mai bine, arăți mai bine, și nu te îmbolnăvești la fel de ușor. Eu consider că merită să plătesc și să fac lucruri pentru sănătatea mea în avans. Asta e adevărata asigurare de sănătate. Aceștia sunt banii pe care dacă îi investești îți păstrezi sănătatea.

Deci, te-ai hotărât să faci ceva pentru tine? Vrei să arăți și să te simți cu 10 ani mai tânăr față de vârsta din buletin? Buun, să vedem ce e de făcut pentru asta. De aici trecem la acțiune.

Prevenția - prevenirea bolilor

În primul rând trebuie să te asiguri că menții corpul într-o stare de funcționare optimă și previi bolile. Pentru asta, e important să știi cum funcționează corpul tău și ce ”operațiuni de întreținere” are nevoie pentru a funcționa perfect cât mai mult timp. Aici te putem ajuta noi.

Poți să începi cu secțiunile Hidratare și DetoxifiereStudiază informația și începe să aplici planurile concrete. Vei vedea imediat diferența în cum te simți și cum arăți.

Pregătim pentru tine secțiuni noi despre alimentație și antrenament fizic. Rămâi alături de noi și le vei avea la îndemână în curând. 

Întărirea sănătății - cum să îți construiești sănătatea

Majoritatea oamenilor consideră că sănătatea înseamnă să nu fii bolnav. Dacă gândești așa, e ca și cum tu nu ai niciun control. Când ești sănătos, ți se pare normal, nici nu observi. Dacă te îmbolnăvești, mergi repede la medic. Dacă te poate repara, bine, dacă nu, ghinion. Tu nu poți să faci nimic pentru sănătatea ta.

Poți privi sănătatea și altfel. Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea astfel: ”Sănătatea este o stare de bunăstare fizică, mentală și socială, și nu doar absența bolilor sau infirmităților”.

Dacă te gândești că sănătatea este o stare de bunăstare, imediat ți se deschid foarte multe posibilități. Chiar dacă nu ești bolnav, te poți întreba: oare starea mea de bunăstare nu ar putea fi chiar mai bună decât cea de acum?

Gândește-te puțin. Sănătatea nu e ceva alb/negru, ești sănătos sau ești bolnav. Poți să fii mai mult sau mai puțin bolnav, și la fel poți să fii mai puțin sau mai mult sănătos. Sunt perioade când nu te simți perfect, dar nici nu ai simptome încât să spui că ești bolnav și să mergi la medic. Sau, sunt zile când te simți bine, dar ți-ar plăcea să ai mai multă energie, sau mai multă claritate mentală, sau să dormi mai bine.

În toate cazurile de mai sus, nu ești bolnav. Dar îți dai seama că ai putea să te simți mai bine. Și de aici poți începe să îți construiești o sănătate mai bună.

Ca să știi dacă ai reușit să îți îmbunătățești sănătatea, trebuie să te uiți de unde ai plecat și unde ai ajuns. Așa că trebuie să îți măsori sănătatea.

Cum îți poți măsura starea de sănătate

Pe lângă analizele medicale, poți și tu să îți măsori starea de sănătate. Iată niște parametrii pe care ți-i poți evalua și măsura periodic:

  • Energie, claritate mentală
  • Calitatea somnului
  • Dureri
  • Digestie
  • Inflamație
  • Pofte

Cum poți folosi acești parametrii? Simplu. Să zicem că ai vrea să îți crești nivelul de energie și calitatea somnului.

Iată ce ai de făcut:

  1. Iți notezi nivelul tău de energie si calitatea somnului cu note de la 1 la 10. Să zicem că îți dai 7 la energie și 8 la calitatea somnului.
  2. Cauți soluții care să te ajute să îți crești nivelul de energie și calitatea somnului și le aplici. Câteva exemple ar putea fi: bei apă suficientă în fiecare zi, nu mănânci cu 2 ore înainte de culcare, te culci cât mai aproape de ora 22.00, iei niște suplimente pentru suprarenale.
  3. După 2-4 săptămâni îți dai note din nou, și vezi dacă s-au îmbunătățit față de primele note. Dacă notele sunt mai bune, continuă să faci ceea ce faci. Dacă notele nu s-au schimbat, poți să continui ce faci, și să evaluezi din nou după încă 2-4 săptămâni, sau poți să schimbi ceea ce faci.

Ai prins ideea. Când vrei să te simți din ce în ce mai bine, acum știi ce ai de făcut.

În modul acesta, tu nu aștepți să te îmbolnăvești. Tu îți construiești, îți îmbunătățești sănătatea. Poți avea peste un an o sănătate mai bună decât până acum, deși la majoritatea oamenilor e invers. Cum ți se pare asta?

Tu îți alegi viitorul

Ți-am spus ce credem noi că e posibil. Acum, tu alegi. Aștepți să te îmbolnăvești și să suferi ani întregi din viața ta, sau începi să îți întreții activ sănătatea?

Dacă vrei să îți păstrezi și să îți întărești sănătatea, suntem aici ca să te ajutăm. Găsești la noi planuri pentru:

Lucrăm zi de zi pentru a descoperi cele mai eficiente programe de prevenire a bolilor și întărire a sănătății. Vrei să ți le trimitem și ție?

Înscrie-te la newsletterul nostru mai jos vei primi sfaturi practice și informații utile care te vor ajuta să te simți mai bine și mai tânăr în fiecare zi. De asemenea, îți vei dubla calitatea vieții, începând de acum.

Pe lângă asta, din când în când te vom provoca să faci un program de detoxifiere, slăbire, hidratare sau sport împreună cu noi, pentru că e mai ușor să faci ceva împreună cu prietenii. Dacă oricând nu mai vrei să îți trimitem mesaje, te poți dezabona cu un singur clic. 

Imaginează-ți cum te vei simți în doar 6 luni: te vei trezi în fiecare dimineață odihnit și înviorat, vei putea să oferi toată grija și dragostea familiei tale și să te îndrepți către serviciu simțindu-te bine dispus și eliberat de stres.

Te vei putea concentra mai bine, și mintea îți va funcționa “brici”. Vei putea să faci față micilor provocări pe care viața ți le pune în cale mult mai ușor, chiar cu un zâmbet pe buze. Iar încrederea ta în tine va fi la cote maxime pentru că te vei simți radiant și gata să cucerești lumea.

Nu mai aștepta. Înscrie-te acum și învață să îți păstrezi tinerețea.

Ții la prietenii tăi? Dă un share la acest articol, sigur unii dintre ei se vor bucura. Îți mulțumim.

>