Hidrogenul – elementul vindecător din apele tămăduitoare?

​Hidrogenul molecular ar putea fi ultima mare descoperire în biomedicină, cu peste 300 de studii care arată efectele benefice ale acestui nou agent publicate în ultimul deceniu. Profesor Sergej M. Ostojic, MD, PhD 

Cum ar fi dacă ar exista o metodă naturală de a reduce durerea și inflamația? De a crește energia, funcțiile cognitive, performanța sportivă și recuperarea? De a neutraliza radicalii liberi dăunători și de a sprijini producția de enzime și antioxidanți a corpului? Și de asemenea de a hidrata celulele și a sprijini sănătatea și bunăstarea întregului corp? 

Omenii de știință au descoperit că apa cu hidrogen molecular (H2) dizolvat are toate aceste proprietăți și chiar mai mult. Hidrogenul molecular a devenit o zonă importantă în cercetarea științifică medicală. 

În ultimii ani tot mai mulți oameni consumă apă alcalină sau apă alcalină ionizată și se bucură de beneficiile ei. Totuși, până acum câțiva ani nu se știa că unul dintre elementele care face ca apa alcalină ionizată să aibă proprietăți benefice este de fapt hidrogenul molecular (H2) din apa ionizată. 

Hidrogenul - elementul vindecător din apele tămăduitoare?

În întreaga lume sunt surse de apă binecunoscute care au proprietăți vindecătoare sau curative. Cercetătorii au descoperit recent hidrogen molecular (H2) în mostre de apă de la Nordenau (Germania), Tlacote (Mexic) și Hita Tenryosui, Japonia.

Existența hidrogenului molecular dizolvat (H2) în aceste izvoare (și în altele) ar putea fi rezultatul reacției apei cu mineralele alcaline din pământ, sau ar putea să fie produs de către anumite bacterii și alge producătoare de hidrogen. Indiferent de sursa hidrogenului, cercetările asupra hidrogenului molecular (H2) și a beneficiilor lui par să explice proprietățile terapeutice ale acestor ape.

Ce este hidrogenul molecular?

Hidrogenul este cel mai ușor și mai simplu element din Sistemul Periodic al Elementelor, și primul care apare în acest tabel. Hidrogenul molecular (H2) este de asemenea cea mai mică moleculă, formată doar din doi electroni și doi protoni. Din cauza dimensiunii lui foarte mici, hidrogenul este capabil să intre inclusiv în structurile sub-celulare cum ar fi mitocondriile, ceea ce îl face extrem de biodisponibil. Poate chiar să treacă prin bariera sânge-creier. Este incolor, inodor, nemetalic, netoxic și insipid. 

Cercetările în domeniul hidrogenului molecular

Cercetările despre beneficiile pentru sănătate ale hidrogenului molecular (H2) au avansat rapid în ultimii ani grație studiilor făcute de cercetători de pe tot globul. Au fost publicate peste 600 de articole științifice despre impactul hidrogenului molecular (H2) asupra celulelor uname, animale sau izolate.

Aceste cercetări au descoperit că hidrogenul molecular (H2) reglează peste 200 de biomolecule ​și aduce îmbunătățiri în 166 de afecțiuni și modele de afecțiuni, care afectează aproape toate organele din corpul uman.

Hidrogenul molecular (H2) acționează asupra metabolismului uman în trei zone principale:

  • H2 transformă rapid radicalii liberi toxici (hidroxil OH-) în apă (H2 + 2 OH – > 2 H2O);
  • H2 menține homeostaza antioxidanților. Cu alte cuvinte, antioxidanții proprii corpului sunt menținuți la nivele optime și activați.
  • H2 sprijină ​semnalizarea celulară (mecanismele de comunicare din interiorul celulei), metabolismul celular, și ​exprimarea genetică. Aceasta are impact asupra inflamației, obezității și mecanismelor de îmbătrânire.

Hidrogenul molecular este sigur și natural

Hidrogenul molecular (H2) nu este o substanță străină corpului, așa cum este un medicament. Corpul tău produce mici cantități de H2 de către bacteriile din tractul digestiv care digeră fibrele vegetale, hidrogen care difuzează apoi în sânge.

Cercetările arată că introducerea în corp de hidrogen molecular în concentrații mai mari decât poate acesta produce este cu mult mai eficientă. De fapt, ingerarea de apă infuzată cu hidrogen molecular a fost folosită în majoritatea studiilor făcute și este cel mai eficient mod în care hidrogenul își aduce efectele benefice puternice în corp.

Cercetările legate de hidrogen (H2) trec rapid de la teorie la aplicații practice. Ionizatoarele de apă și generatoarele de hidrogen molecular le permit medicilor și consumatorilor să beneficieze de beneficiile hidrogenului molecular pentru sănătate.

“Au fost raportate efecte în toate organele, acoperind 31 de categorii de afecțiuni care pot fi împărțite în 166 de modele de boli, afecțiuni umane, patologii asociate tratamentelor, și condiții patofiziologice ale plantelor cu o predominanță a bolilor provocate de stresul oxidativ și a bolilor inflamatorii.” Medical Gas Research 2015; 5:12

Metode de administrare a hidrogenului

Există mai multe moduri în care hidrogenul molecular poate fi administrat:

  1. inhalare de hidrogen gazos
  2. consumul de apă cu hidrogen molecular dizolvat
  3. injecții cu soluții saline bogate în hidrogen molecular
  4. picături oculare cu cu soluții saline bogate în hidrogen molecular
  5. baia în apă cu hidrogen molecular dizolvat
  6. creșterea volumului de hidrogen produs de către bacteriile intestinale
  7. tablete care produc hidrogen odată ingerate
  8. aplicare locală

Toate aceste metode au efecte terapeutice.

Dintre metodele de mai sus, cea care s-a dovedit în cercetările de până acum ca fiind cea mai eficientă în majoritatea cazurilor a fost apa cu hidrogem molecular.

Cu toate că apa bogată în hidrogen molecular nu aduce în corp o concentrație atât de mare de hidrogen ca alte metode, este probabil cea mai ușoară metodă și este de asemenea și foarte eficientă. De ce? Probabil din cauză că inhalarea de hidrogen sau producția hidrogenului de către bacteriile din intestin au un caracter continuu (și astfel se ajunge la homeostază), pe când în cazul apei cu hidrogen corpul primește hidrogenul în mod intermitent, ceea ce pare să fie mai eficient.

Există un consens în aces moment că apa cu hidrogen este nu numai cel mai ușor mod de a introduce hidrogen molecular în corp, ci este și cel mai eficient.

Ce e apa bogată în hidrogen

Apa cu hidrogen sau apa bogată în hidrogen (numită și apă îmbogățită cu hidrogen) înseamnă pur și simplu apă obișnuită (H2O) care conține hidrogen (H2) dizolvat. De exemplu, există ape carbogazoase sau băuturi carbogazoase, care conțin dioxid de carbon (CO2) dizolvat. Sau există ape oxigenate, care conțin oxigen (O2) dizolvat. În același fel, putem avea apă care conține hidrogen dizolvat. 

Un mod în care ai putea obține apă cu hidrogen este să iei un rezervor de hidrogen și să introduci capătul furtunului care iese din el într-un pahar de apă. Sunt multe alte metode de a obține apă cu hidrogen, dar cel de mai sus te poate ajuta să înțelegi ce e apa cu hidrogen. Este pur și simplu apă care conține hidrogen dizolvat. 

Ce înseamnă toate cele de mai sus pentru tine? Cu ce te poate ajuta hidrogenul molecular pe tine, și de unde poți să iei tu hidrogen molecular? Găsești răspunsurile mai jos.

Beneficiile hidrogenului molecular

“Nu este o exagerare să spunem că impactul apei cu hidrogen molecular în medicina terapeutică și preventivă poate fi enorm în viitor” Free Radical Research 2010

De ce hidrogenul molecular (H2) este un Super - antioxidant

Stresul oxidativ cronic a fost identificat ca fiind una dintre cauzele majore ale îmbătrânirii și a bolilor cronice moderne. Toată lumea știe că sunt foarte mulți antioxidanți disponibili. Totuși, aceștia au obținut doar succese limitate în testele medicale. Hidrogenul molecular are anumite avantaje specfice, ceea ce îi face pe cercetători să îl propună ca un nou antioxidant cu aplicații preventive și terapeutice superioare. 

  • H2 este cea mai mică moleculă. Alți antioxidanți cum ar fi Vitamina C sau Vitamina E au molecule foarte mari prin comparație. Ele trebuie, de asemenea, să fie digerate, absorbite în intestin, transportate și în final să fie absorbite de către celule. H2 penetrează pereții stomacului rapid și acționează în interiorul celulelor imediat. H2 este capabil să ajungă în fiecare parte a celulei mult mai rapid, protejând ADN-ul, ARN-ul și proteinele împotriva stresului oxidativ care le deteriorează.
  • Fiecare moleculă de H2 neutralizează doi radicali liberi. Ea se separă cu ușurință în doi atomi care neutralizează radicalii liberi creați de stresul nostru oxidativ zilnic. Din acest proces rezultă apă, care hidratează celulele.  
  • H2 este selectiv și țintește numai radicalii liberi "răi". Radicalii oxigenați ​sunt extrem de dăunători. Oricum, corpul nostru produce și radicali liberi "buni", care sunt utili pentru corp. Alți antioxidanți neutralizează doar parțial radicalii liberi, atât pe cei buni cât și pe cei răi. Mai rău, acești antioxidanți pot ei înșiși să devină radicali liberi după de și-au făcut treaba. Hidrogenul molecular (H2) acționează selectiv numai asupra radicalilor liberi răi și, spre deosebire de alți antioxidanți, îi neutralizează complet. 

Hidrogenul molecular - cel mai bun supliment anti îmbătrânire?

  • Stilul de viață modern a crescut foarte mult stresul oxidativ asupra corpului nostru, ducând la procente alarmante ale bolilor cronice și la o stare de sănătate precară. Ca și populație, suntem în dezechilibru și în proces de îmbătrânire. Avem nevoie de ceva care să atenueze degradarea corpului care apare datorită îmbătrânirii. Știința o spune clar: apa cu hidrogen molecular este o fundație puternică și eficientă pentru o sănătate mai bună, o stare de bine generală și pentru încetinirea procesului de îmbătrânire.
  • H2 reduce inflamațiile și durerea. Pe măsură ce îmbătrânim, avem mai multe dureri. H2 s-a dovedit a fi un puternic antiinflamator. El poate de asemenea să modifice genele activate care creează o stare de inflamație continuă.
  • H2 susține un nivel optim al funcțiilor cognitive. Creierul este 2-4% din masa corporală dar consumă 20-40% din oxigenul pe care îl respiri. Fiindcă 2-5% din oxigenul pe care îl respiri se transformă în radicali liberi, creierul tău este foarte supus deteriorării produse de stresul oxidativ. H2 neutralizează radicalii liberi în exces care apar în creier. 
  • H2 sprijină sănătatea ficărei celule. Cercetările arată că H2 îmbunătățește comunicarea celulară, metabolismul celular și procesul de exprimare genetică. Aceasta ar putea explica efectele sale antiinflamatorii, antialergice și anti-apoptotice (de prevenire a morții celulare).
  • H2 activează producția propriilor noștri antioxidanți. H2 declanșează activarea enzimelor antiozidante din corp (de ex. glutation peroxidaza, super-oxid dismutaza, catalaza, etc.) și/sau a proteinelor care protejează celula. Fiecare dintre aceste enzime neutralizează un anumit tip de radical liber, și împreună ele lucrează împreună pentru a menține celulele sănătoase. 

Faci sport de performanță sau pentru întreținere? Hidrogenul molecular (H2) este arma ta secretă.

Sportivii de performanță și oamenii care fac sport de plăcere sau pentru a fi în formă fizică bună sunt supuși unui stres oxidativ mai mare decât oamenii sedentari. Ei sunt de asemenea mai vulnerabili la efectele deshidratării cronice.

  • H2 ajută la creșterea nivelului de energie. Adenozin Trifosfatul (ATP) este combustibilul care creează energie în interiorul celulelor în timpul efortului fizic. Cercetările arată că H2 crește producția de ATP, și astfel te ajută să menții un nivel ridicat de energie și să obții performanțe mai bune. 
  • H2 îmbunătățește performanțele și reduce timpul de recuperare. Atunci când te antrenezi nivelul de acid lactic crește ceea ce duce la oboseală, degradarea mușchilor, anduranță scăzută, performanță și rezultate scăzute. Cercetări făcute pe sportivi au arătat că hidrogenul scade nivelul de acid lactic ceea ce duce la performanțe mai bune și recuperare mai rapidă. 
  • H2 reduce stresul oxidativ. Atunci când ne antrenăm folosim mai mult oxigen ceea ce face să se genereze mai mulți radicali liberi care duc la un stres oxidativ mai mare. H2 intră cu ușurință în compartimentele intracelulare ajutând la protejarea lor de radicalii oxidanți citotoxici dăunători.  
  • H2 îmbunătățește hidratarea. Când moleculele de hidrogen molecular (H2) se combină cu un radical liber pe care îl neutralizează, rezultă apă (H2O), ceea ce duce la creșterea hidratării celulare. Apa infuzată cu hidrogen molecular este de asemenea mai ușor absorbită de către corp decât apa obișnuită de la robinet. 

În concluzie, fie că lucrezi sau te joci, ești bătrân sau tânăr, sănătos sau bolnav, hidrogenul molecular (H2) oferă tuturor o gamă largă de beneficii importante. Majoritatea suplimentelor au un singur mecanism de acțiune. Apa cu H2 sau tabletele cu H2 au mai multe mecaniseme de acțiune. Există deja o documentație științiifică solidă care dovedește beneficiile sale terapeutice.

Dacă ești interesat să îți optimizezi sănătatea și starea de bine, să te bucuri de mai multă energie și claritate mentală mai mare, și să îți crești performanța atletică, ce mai aștepti? Dă-i corpului tău posibilitatea să se simtă bine și să funcționeze la maximum în mod natural. Alătură-te revoluției H2. Fă ceea ce este dovedit științific că are rezultate. Bea apă infuzată cu hidrogen molecular (H2).

Să vedem acum cum se obține apa cu hidrogen.

Metode de a produce apă cu hidrogen molecular​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

Sunt mai multe metode de a produce apă cu hidrogen:

Vom publica în curând un articol unde vom da mai multe detalii despre fiecare dintre metodele de mai sus.

Cum poți avea apă ​cu hidrogen molecular (H2) la tine acasă

Cel mai simplu mod de a bea apă cu hidrogen molecular e să îți cumperi un ionizator de apă sau un generator de hidrogen. Ambele produc apă cu hidrogen molecular. Ceea ce diferă între ele este doar că ionizatoarele de apă modifică și pH-ul apei (o fac mai alcalină), iar generatoarele de hidrogen nu modifică pH-ul apei.

Sunt deci două tipuri de apă cu hidrogen molecular pe care cele două feluri de aparate o produc:

  • Apa alcalină ionizată bogată în hidrogen (produsă de către ionizatoarele de apă)
  • Apa ionizată bogată în hidrogen (produsă de către generatoarele de hidrogen)

Important: 

Concentrația hidrogenului dizolvat în apa produsă de diferite modele de ionizatoare de apă diferă foarte mult, de la mai puțin de 0,05 ppm până la peste 2,5 ppm, în funcție de sursa de apă, debitul apei, modelul de aparat și cât de bine curățați sunt electrozii.

​Ionizatoarele de apă au fost proiectate cu zeci de ani înainte să se fi descoperit importanța hidrogenului molecular. De aceea, acestea au fost proiectate și optimizate pentru a obține valori mari de pH, nu concentrații mari de hidrogen.

De obicei, pe o sursă normală de apă și la un debit maxim de curgere a apei, concentrația de hidrogen din apa de la un ionizator de apă este între 0,1 pppm și 0,7 ppm. Atunci când apa este reglată să curgă foarte încet prin aparat, concentrația de hidrogen crește, dar și pH-ul rezultat este mare, ceea ce face gustul apei mai puțin plăcut.

Capacitatea de a produce concentrații mari de hidrogen molecular la nivele rezonabile de pH (sub 9,5), este un aspect important de care trebuie să ții cont atunci când alegi un ionizator de apă. Caută un model de ionizator care a fost optimizat pentru a produce o concentrație cât mai mare de hidrogen la un pH mai mic de 9,5.

Ionizator de apă sau generator de hidrogen? Apă alcalină sau nu?

Atât ionizatoarele de apă cât și generatoarele de hidrogen produc apă cu hidrogen. Care e diferența între ele? Prima are pH-ul mai mare intre 8 -10, pe când a doua are pH-ul neutru sau ușor alcalin (7-7,5).

Pe care dintre ele ar trebui să o alegi? Am răspuns la întrebarea aceasta pe larg în articolul Ionizator de apă sau generator de hidrogen?

Emil
 

Sunt Emil Moldovan, fondatorul Wellnessist. De ani buni studiez și experimentez pe mine diverse metode de nutriție, antrenament, eliminare a stresului și echilibrare mentală și emoțională, terapii alternative. Mă bucur să împărtășesc aici ceea ce știu din experiență că funcționează. Mai multe despre mine poți afla pe blogul meu EmilMoldovan.com. Despre cealaltă pasiune a mea, căutarea interioară și evoluția conștientă a omului, scriu pe Soul Guide.

>